Burleanu anunță că FRF îi caută la conturi pe pariorii din fotbal: „A început deja o comunicare cu autoritățile”. Pe liste se află zeci de oficiali. Ce-i determină pe fotbaliștii-pariori să continue deși avertismentele că sunt urmăriți se înmulțesc

Redactor:
Matei Udrea
Burleanu anunță că FRF îi caută la conturi pe pariorii din fotbal:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a confirmat vineri că forul pe care-l conduce a contactat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc pentru a obține lista oficialilor din fotbalul românesc care pariază. Informația, obținută și publicată în premieră de ProSport joi, tensionează și mai tare o situație deja explozivă în campionatul intern. Conducători de cluburi, antrenori și jucători pariază atât offline (direct la agențiile de pariuri) cât și online (prin conturi deschise pe site-urile de pariuri), fenomenul fiind, spun nenumărate surse, de o amploare inimaginabilă. Conform regulamentelor interne, cei care activează în fotbal și sunt descoperiți că pariază trebuie suspendați doi ani și amendați cu 300.000 de lei (aproape 70.000 de euro).

„Demarăm anchetele corespunzătoare la nivelul Comisiei de Disciplină”

„În momentul de față a început deja o comunicare între Departamentul de Integritate al FRF și reprezentanții autorităților, astfel încât să putem să intrăm în mod oficial în posesia acestor informații și bineînțeles să demarăm anchetele corespunzătoare la nivelul Comisiei de Disciplină a FRF”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele federației, pentru DigiSport.

Cu o zi înainte, ProSport publicase informația după ce îi fusese confirmată din mai multe surse de la FRF.

Nicolo Napoli, antrenor la CSMS Iași, și Flavius Stoican, antrenor în trecut pe banca tehnică a celor de la Dinamo și FC Voluntari, au fost găsiți de cei de la ONJN pe lista românilor care au rulat sume foarte mari la casele de pariuri online declarate ilegale după 1 septembrie. Amândoi s-au apărat afirmând că, deși conturile respective sunt pe numele lor, ei n-au pariat, ci fiul (cazul italianului Napoli), respective fratele (cazul lui Stoican). Tehnicienii vor fi chemați la proxima ședință a Comisiei de Disciplină, care mai are pe rol un caz deosebit de stufos: cel al echipei Gloria Buzău, acuzată de Departamentul de Integritate al FRF că ar fi trucat cel puțin 10 partide în sezonul trecut al Ligii 2.

Meciurile cu rezultate cunoscute continuă chiar și acum, în ciuda ultimelor dezvăluiri și a semnalelor că se înăsprește controlul

Persoanele din interiorul fotbalului românesc vorbesc de mult timp despre această practică generalizată la nivelul tuturor eșaloanelor, însă puțini sunt cei care își asumă răspunderea de a face public ceea ce știu. ProSport a aflat că nu mai departe de acum câteva etape un rezultat-surpriză din Liga 2 n-a fost chiar atât de „surprinzător” pentru „cunoscători”. Aceștia și-ar fi sfătuit prietenii să nu parieze pe echipa gazdă, deși aceasta era mare favorită, deoarece „nu va câștiga”, lucru care s-a și întâmplat. Cota la pariuri pentru rezultatul din acel meci a fost 10.

Într-un alt caz, petrecut tot în acest campionat al Ligii 2, jucătorii formației oaspete le-au spus fotbaliștilor-gazdă că au dorit să piardă meciul cu un anumit scor pentru că n-au mai fost plătiți de câteva luni bune și „suntem morți de foame”. Cota în acel caz a fost uriașă, peste 15.

Funcționari din cadrul ONJN au declarat pentru ProSport că „sunt foarte, foarte mulți jucători din Liga 1. Sunt și de la cluburile mari, de la Dinamo, de la Steaua. Sunt cluburi la care sunt câte 4-5 jucători cu conturi. Probabil, o să iasă la iveală și niște arbitri, și niște conducători. O să fie circ„.

Regulamentul care permite intrarea în insolvență fără pedepse aspre pentru club a favorizat răspândirea mafiei pariurilor

Un oficial cu mare vechime în fotbalul românesc a explicat pentru ProSport că modificarea regulamentului astfel încât cluburile rău-platnice să poată intra în insolvență fără a fi pedepsite pe plan sportiv a favorizat mafia pariurilor. „Jucătorii sunt neplătiți cu lunile, uneori chiar cu anii, iar cluburile nu pățesc nimic. Multe echipe sunt băgate deliberat în insolvență de patroni, pentru a putea să țină fotbaliștii sub presiune. Patronii știu că nu vor fi sancționați, retrogradați sau pedepsiți în vreun fel. Intrați în insolvență, deci fără dreptul de a juca în cupele europene, dar rămași totuși în liga respectivă, sunt liberi să facă tot ce vor. Jucătorii sunt într-o situație foarte grea, poate chiar disperată, pentru că numărul de cluburi se tot restrânge și, dacă nu ai o valoare deosebită, îți găsești greu de lucru. Fotbaliștii sunt obligați să facă ce li se spune chiar și atunci când nu sunt de acord. În plus, ei chiar ajung să participe la aceste jocuri trucate mizând și ei la pariuri, pentru a câștiga niște bani din care să se întrețină. Asta, în cazul jucătorilor români. În cazul celor străini, v-ați putea întreba de ce aceștia acceptă, la rândul lor, să stea la o echipă deși nu văd niciun ban cu lunile. Răspunsul îl găsim tot în activitatea de pariere. Străinii vin, uneori, având în spate impresari sau diverse persoane din anturaj care sunt conectate la grupurile transfrontaliere interesate de trucarea rezultatelor pentru pariuri. În unele cazuri, totul se face cu cunoștința conducerii clubului respectiv, care ia parte la afacere. În alte cazuri, jucătorii răspund mai întâi de comenzile altor oameni, și abia apoi de comenzile conducătorilor de la club sau de antrenor”, a explicat pentru ProSport persoana care, ani în șir, a activat în funcții de conducere la diverse cluburi din Liga 1.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×